Partidul Forţa Civică se alătură Partidului Popular European (PPE). Cel puţin asta reiese din declaraţiile preşedintelui de partid de la nivel local, Marius Terzea.
Potrivit acestuia, fostul premier Mihai-Razvan Ungureanu a fost plecat într-un turneu european pentru a se întâlni cu liderii partidelor de dreapta, acest lucru fiind parte a demersului de aderare a partidului la PPE. "Domnul Ungureanu a făcut acum două săptămâni un turneu prin Europa pentru a promova partidul Forţa Civică şi pentru a prezenta intenţia noastră de a ne afilia PPE-ului", a declarat Terzea. În acest context, reprezentantul FC de la Brăila a ţinut să precizeze că partidul pe care îl reprezintă a fost invitat să participe la Congresul PPE ce s-a ţinut ieri la Bucureşti.
De altfel, preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, că partidul pe care îl conduce a început demersurile de aderare la Partidul Popular European (PPE). "Am început demersurile de aderare la PPE. Sunt vizite reciproce, proceduri, o tehnică destul de complicată, dosarul de aderare la PPE a fost acceptat", a confirmat Ungureanu la postul de televiziune Realitatea TV. Totodată, Ungureanu a ţinut să precizeze că a discutat cu colegii din Alianţa România Dreaptă (ARD) despre demersurile Partidului Forţa Civică de aderare la PPE. "Am discutat cu colegii de alianţă, este un demers individual, dar politicos este să anunţi celelalte partide deja membre PPE pentru a primi sprijin", a subliniat fostul premier.
Ungureanu a adăugat că se află la lucrările Congresului PPE la invitaţia preşedintelui Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens.
Partidul Forţa Civică se alătură Partidului Popular European (PPE). Cel puţin asta reiese din declaraţiile preşedintelui de partid de la nivel local, Marius Terzea.
Potrivit acestuia, fostul premier