Premierul Victor Ponta a fost atentionat, printr-o scrisoare redactata de catre comisarul european pentru politici regionale, Johannes Hahn, in numele presedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, ca planul Guvernului de imbunatatire a absorbtiei fondurilor UE prezinta doar solutii pe termen scurt si nu rezolva deficientele structurale pe termen lung si a conditionat reluarea platilor de rezolvarea problemelor legate inclusiv de fraude, informeaza Mediafax citand surse oficiale.
Scrisoarea Comisiei Europene reprezinta un raspuns la planul Guvernului roman de a imbunatati absorbtia fondurilor europene, document pe care premierul Ponta i l-a inmanat oficialului CE in vizita efectuata in urma cu o luna la Bruxelles, si a constituit baza discutiilor avute de cei doi, miercuri, la Bucuresti pe aceasta tema, arata sursa citata.
Johannes Hahn precizeaza de la inceputul scrisorii ca Barroso l-a rugat sa raspunda in numele sau legat de acest plan. In document se arata ca Guvernul propune trei masuri care ramane sa fie discutate in interiorul Comisiei, dar care sunt insuficiente pentru imbunatatirea absorbtiei fondurilor europene pe termen lung.
"Scrisoarea transmisa premierului arata ca «desi implementarea acestor idei poate ajuta la cresterea gradului de absorbtie pe termen scurt, ele raman totusi niste masuri punctuale care nu rezolva deficientele structurale ce trebuie corectate urgent pentru a putea imbunatati absorbtia pe termen lung» ", au declarat sursele, citand din document, pentru Mediafax.
'); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/213ed0d0f50c8bd62f511617dd2fd9e5/"+ cHannel_domain