Scandalul brokerului fugar Cristian Sima, fost şef al Bursei din Sibiu, a scos la iveală cât de vulnerabilă este piaţa de capital supravegheată şi reglementată de persoane cu diplome de inginer metalurgist, agronom sau biolog, numite pe criterii politice.
Imaginea pieţei de capital a fost zdruncinată de cazul Cristian Sima, iar reacţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, autoritatea de supreveghere şi reglementare, pentru restabilirea încrederii investitorilor a fost palidă în comparaţie cu prejudiciile de imagine cauzate de confuzia apărută în public că bursa ar fi doar un cazinou sau o schemă ponzi.
Reacţia Comisiei a constat în declanşarea unei investigaţii începând de joi, 11 octombrie, la sediul societăţii de brokeraj WBS România şi anunţul public că WBS Holding, societatea înregistrată în Insulele Virgine prin care au tranzacţionat clienţii lui Sima pe pieţele externe, nu este o entitate aflată sub supravegherea sa. Cu toate acestea, Cristian Sima a fost preşedinte şi director general al Bursei din Sibiu timp de un an până pe 10 octombrie, poziţie din care a câştigat încrederea clienţilor săi.
În opinia lui Dan Armeanu, profesor universitar la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE, modul în care a reacţionat CNVM este strâns legat de experienţa comisarilor de la conducere. "Viteza de reacţie în situaţii de criză este afectată de experienţa comisarilor care sunt aleşi pe criterii politice şi nu în baza experienţei profesionale. Politicul trebuie să înceteze să se mai amestece în deciziile pieţelor financiare."
Contactaţi de ZF, oficialii CNVM au declarat: "Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare consideră inoportun ca, pe parcursul unei anchete, să se emită informaţii incomplete, supoziţii sau opinii personale cu privire la situaţia cercetată. Orice zvon sau mesaj nefundamentat transm