Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Practica medicală şi dezvoltarea rurală

Publicat in Viata Medicala, joi 18 octombrie 2012 ·

De curând, ajuns în cabinetul dlui dr. Romică Coşovanu, medic de familie în comuna Avrămeni (jud. Botoşani), am luat pulsul sănătăţii oamenilor din zonă. – Cum vă desfăşuraţi activitatea la Avrămeni? Mă refer la clădirea în care funcţionează cabinetul, la aparatură… – Întrebarea dumneavoastră vine într-un moment de mare bucurie pen­tru mine. Am primit recent un telefon de la Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit Botoşani, despre faptul că un proiect, pe care l-am depus în urmă cu un an şi vreo două luni, a fost selectat pentru a fi derulat în comuna Avrămeni. Acesta va presu­pune o reabilitare din temelii până la vârf a clădirii dispensarului, ceea ce nu s-a mai făcut de ani buni şi era absolut necesar, dar şi o dotare corespunză­toare a acesteia. Pentru moment, funcţionează doar un cabinet de medicină de familie în acest dispensar, care, ca dotare deosebită, are un electro­­cardiograf primit printr-un pro­gram de parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi. În urma acestui proiect, după reabilitare, va exista şi o parte de dotare a cabinetului, în care se va înfiinţa atât un cabinet de reumatologie-balneofizioterapie, cu o dotare corespunzătoare, cât şi unul de investigaţii – cu un ecograf ultramodern şi toate celelalte dotări, pornind de la oscilometru, holter de tensiune, holter de electrocardiografie, un electrocardiograf. Sperăm să avem şi un cabinet stomatologic foarte bine dotat: cel care funcţionează acum necesită îmbunătăţiri. – Care este valoarea proiectului şi când credeţi că va fi finalizat? – Într-o săptămână, două, voi semna contractul cu APDRP. Probabil că într-o lună şi jumătate vor începe lucrările, după selecţia prin oferte a constructorului. Proiectul se va derula pe o perioadă de un an şi jumătate, în ceea ce priveşte lucrările de reabilitare şi dotare, urmând ca în următorii cinci ani să se des

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 8 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 31 minute
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°