* susţine conducerea unităţii, convinsă că întreprinderea are o şansă reală de a deveni competitivă prin realizarea investiţiei promise de grupul italiano-german Enel- Eon
Termoelectrica Brăila nu se închide. Aceasta este reacţia conducerii Electrocentrale Brăila, ca urmare a speculaţiilor apărute în presa centrală, legate de potenţialul efect pe care l-ar putea avea în piaţa energetică naţională inaugurarea investiţiei Petrom de la Brazi. Potrivit analiştilor, efectul intrării pe piaţă a noii centrale ar duce la tragerea pe linie moartă a trei centrale "clasice", aşa cum sunt cele de la Borzeşti, Doiceşti şi Brăila. Raţionamentul este simplu: austriecii de la Petrom, cei care au realizat investiţia de la Brazi, au un preţ la gazul metan mai mic decât competitorul Termoelectrica şi, ca urmare, un Megawatt produs în noua centrală este mai ieftin decât aceeaşi cantitate de energie electrică produsă în centralele clasice. "Prin hotărârea de guvern dată la începutul acestei luni, Petrom şi Romgaz sunt excluse de la formarea coşului naţional pentru gazele utilizate în producţia de energie, lucru care însă nu se aplică şi celorlalte unităţi de producţie a energiei electrice pe gaze, cum este cazul termocentralelor Brăila sau Borzeşti. Astfel, dacă Petrom ia numai gaze din producţia internă, termocentrala de la Brăila, de exemplu, face un coş cu gaze din import, aşa că numai din cauza acestui lucru costurile cu materia primă îi sunt mai mari cu 44%", au explicat experţii acest fenomen.
De cealaltă parte, conducerea Electrocentralei de la Chiscani a explicat că regulile concurenţei pe piaţa energetică vor fi cele care vor stabili soarta unităţii, punctând că Brăila are o şansă reală de a supravieţui dacă se va realiza investiţia cu tandemul italiano-german Enel - Eon. "Am urmărit şi noi presa centrală, care a scris despre inaugurarea de zilele trec