Ia să ne aducem noi aminte de Vodă-Caragea! Nu fiindcă n-am avea subiecte din viaţa contemporană a oraşului: ele se întîlnesc la tot pasul. O realitate incoerentă, în care, oricît de rare, se întîlnesc şi motive de satisfacţie, dar continuă ofensiva împotriva ultimelor vestigii ale vechiului oraş. De pildă, cine trece pe strada General Manu poate constata că pe dreapta, pe trotuarul Hotelului Minerva, se lucrează harnic la restaurarea a două case, dar, peste drum, casa lui Spiru Haret este în aceeaşi stare de părăsire şi degradare, deşi am semnalat de atîtea ori că e o ruşine să fie lăsată să cadă din picioare. Haret! Mai ţineţi minte cine a fost? O statuie de Jalea, la Universitate, stă mărturie a respectului pe care alte generaţii l-au purtat acestei amintiri, pe cînd noi dispreţuim casa în care a trăit. E adevărat că, avînd în vedere ce a ajuns şcoala românească, te doare să te gîndeşti la cel care a creat-o, cu încredere în viitor, acum un secol. Cel mai indignător eveniment bucureştean pe care ni l-a arătat televiziunea acum cîteva zile a fost împrăştierea cu jandarmii a unei manifestaţii la Hala Matache: Nicuşor Dan şi cei 40 sau 50 de reprezentanţi ai ONG-urilor care protestau contra demolării pe furiş şi a înlocuirii ei cu o pastişă au fost îmbrînciţi în dube, ca nişte răufăcători!
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul De ce atunci ne aducem aminte de Ioan Gheorghe Caragea, fanariotul care a domnit în Ţara Românească de la 1812 la 1818? Acum două sute de ani, el lua măsuri pentru a se repara străzile din Bucureşti: „fiindcă cele mai multe poduri de prin uliţele tîrgului şi a mahalalelor (bez podurile mari) sînt foarte stricate şi fiindcă de acum înainte, cînd se apropie iarna, urmează a începe şi ploi, cînd nu va fi podurile drese va pătimi norodul de obşte“. Cu alte cuvinte, mai pe înţelesul cui citeşte
