Un studiu recent arată că satelitul natural al Terrei, Luna, s-a format dintr-o coliziune puternică, de dimensiuni apocaliptice dintre Pământ şi un alt corp ceresc.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că existenţa în trecut a acestei coliziuni puternice poate fi explicată printr-un detaliu ce poate părea neconvingător şi anume un uşor exces de “zinc greu”, descoperit în rocile lunare, de către francezul Frédéric Moynie şi colegii săi de la Universitatea Washington. Potrivit teoriei “impactului uriaş”, Luna a fost creată în urmă cu 4,5 miliarde de ani, atunci când Terra primitivă s-a ciocnit violent cu un corp ceresc denumit Theia (mama Lunii, Selena, în mitologia greacă), ce era la fel de mare ca planeta Marte. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un astfel de impact trebuie reamintit că prin comparaţie, asteroidul despre care se crede că a provocat mult mai târziu dispariţia dinozaurilor avea mărimea cartierului Manhattan.

Acea coliziune uriaşă a eliberat o cantitate atât de mare de energie, încât Theia s-a topit şi s-a evaporat , la fel ca mare parte din învelişul terestru. O parte din norul de roci vaporizate s-a lipit din nou de Terra, în timp ce cealaltă parte s-a solidificat în apropiere de planeta noastră, dând naştere Lunii.

De-a lungul ultimelor decenii, ipoteza impactului uriaş a devenit din ce în ce mai plauzibilă, fiind compatibilă cu simulările computerizate şi cu eşantioanele lunare, foarte sărace în elemente volatile (care se evaporă uşor), precum sodiu, potasiu, plumb şi zinc. Potrivit mediafax, problema este că, până în prezent, nimeni nu a reuşit să evidenţieze o astfel de “fracţionare izotopică” pentru rocile de pe Lună.

Cercetătorul francez Frédéric Moynie şi colegii lui au analizat 20 de eşantioane de roci prelevate din diverse zone de pe Lună pentru a le compara cu rocile terestre şi cu 10 meteoriţi marţieni. Planeta Ma