Desele schimbări de echipe, de colegi, de antrenori şi de metode de antrenament îi călesc sau îi zăpăcesc pe fotbalişti?
„Am schimbat antrenorul ca să provoc un şoc la echipă“ – este fraza favorită a patronului român de club de fotbal. Dacă Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai fertili gînditori aparţinînd acestei şcoli filozofice, şi-ar schimba şoferii de pe combine la fel de des ca antrenorii, afacerile sale ar avea de suferit. Slavă, Domnului! pentru agricultură şi pentru contribuţia sa la PIB, lucrurile nu stau aşa! Doar FC Vaslui agonizează an de an la porţile gloriei. Echipa are cele mai mari salarii din Liga 1, doar CFR Cluj a depăşit-o recent.
DE ACELASI AUTOR Ce vă doresc pentru 2013 Tarife diferite În derivă Lucescu în palton Porumboiu plăteşte destui fotbalişti cu 20.000 şi chiar 30.000 de euro net pe lună, dar nu a cîştigat nici un trofeu. Altul decît cel de Vînturar şef. De fapt, campionatul românesc este el însuşi Vînturarul Suprem. Acum un an, cu 31 de schimbări de antrenori, Liga 1 din România a făcut atîtea permutări cît campionatele din Anglia, Spania, Italia şi Germania la un loc! În spatele entropiei stă concepţia că, de fapt, poţi schimba pe oricine pentru că, oricum, meseria ăluia nu contează – ce e aia profesie într-o lume deprofesionalizată, în care succesul nu califică, şi insuccesul nu penalizează? România arată aşa cum arată, nu o spun ca să mut discuţia de la sport –, şi din cauză că organizaţiile de reglementare pentru burse sînt conduse de clienţi politici, spitalele au manageri inventaţi, iar trusturile de presă sînt zăpăcite de oameni fără o istorie profesională şi, în general, nimeni nu pare că mai iubeşte ceea ce face. Înainte de a ne recalifica şi de a ne roti, poate că ar fi util să ne întrebăm dacă mai iubim ceea ce facem. Altfel nu facem decît să mutăm lipsa de iubire dintr-un loc în altul.
Desele schimbări
