★★★★ Marko Bela, A kert erotikaja/ Erotica grădinii, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2010

Lui Markó Béla urmează să-i apară o volumul doi dintr-o serie de sonete cu titlul „Erotica grădinii”. În aşteptarea acestui volum doi merită să recitim (iar mulţi dintre noi să citim) primul volum, apărut în 2010. Este vorba de o ediţie bilingvă, maghiaro- română, versiunea românească, absolut admirabilă, datorându- i-se lui Paul Drumaru. Markó Béla nu este altcineva decât fost preşedinte al lui UDMR şi fostul viceprim-ministru al Guvernului României.

Îndeletnicirea de poet nu reprezintă, pentru el, un simplu hobby, un capriciu de demnitar care vrea să-şi epateze cunoscuţii, ci vocaţia sa originară, pe care a sacrificat-o pentru a fi de folos comunităţii maghiare. Îi urmăresc evoluţia ca poet încă din anii ‚80, când i-am remarcat talentul excepţional. După 1989 am simţit o strângere de inimă înţelegând că un autor atât de înzestrat se îndepărtează de literatură pentru a participa la viaţa politică.

Volumul „Erotica grădinii” machează întoarcerea sa la poezie. Este o întoarcere triumfală. Markó Béla nu a uitat să scrie. Dimpotrivă, datorită deplinei maturizări intelectuale la care a ajuns între timp, scrie mai bine decât oricând. Într-un stil elegant-cadenţat, descrie stări sufleteşti misterioase, generate de o metafizică a iubirii, dar şi de o fervoare religioasă propriu-zisă. Şi totul pleacă de la contemplarea melancolică a grădinii:

„Prins între pomi, întreaga noapte vântul/ s-a zvârcolit tot încercând să scape,/ eu n-aveam somn şi mă uitam cum bate/ cu sânge negru închegând pământul,// era o îmbinarea tot cu toate,/ semnificând orice te duce gândul/ şi mai nimic iar în grădină vântul/ tăia dar toate rămâneau intacte,// au eu te ţin ori tu mă ţii, încaltea/ am demontat şi-am pus la loc şi noaptea/ în sinea mea, de-a-ndoasele, pe faţă,// stăteam culcaţi alături