Se numeşte Andrei Marga şi se comportă precum culturnicii anilor '50. Instalat de o lună la cârma Institutului Cultural Român, a dat deja numeroase dovezi ale viziunii sale reformatoare.

Este deja celebră povestea cu caloriferul pe post de „agent cultural" al României în lume. Ridicolul acestei propuneri este depăşit doar de grotescul unor documente emise de ICR sub preşedinţia lui Marga. De exemplu, „Notificarea privind consolidarea Institutelor Culturale Române din exterior", în care se pune în vedere că „o îndatorire permanentă a personalului ICR este depistarea clişeelor denigratoare şi a comentariilor tendenţioase la adresa României".

Dar dl Marga nu se potoleşte. Într-un interviu acordat revistei „Observator Cultural", indică şi câteva nume de scriitori care ar trebui traduşi în străinătate pe banii ICR: Augustin Buzura, D.R. Popescu, Nicolae Breban. Mai mult, avansează pe un teren periculos, care arată modul discreţionar în care sunt alocate subvenţiile: „După părerea mea, în listă (pentru Salon du Livre, Paris, 2013 - nota red.) era bine să intre şi istoria, şi exegeza literară din România. Era bine să se vadă mai bine romanul românesc. Vă dau un exemplu: Eugen Simion a publicat în româneşte o carte, «Tânărul Eugen Ionescu». O astfel de carte, la Paris, poate avea un mare succes. Am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea".

Brrrrr! Acest „am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea" este un autodenunţ magistral, care arată gândirea de tip Leonte Răutu a activistului Andrei Marga. Mecanismul firesc este cu totul altul: editurile străine îşi aleg titlurile pe care vor să le publice şi se adresează ICR pentru subvenţionarea traducerii. Or, dl Marga „dă dispoziţie" că trebuie tradusă cutare sau cutare carte... Dacă francezii chiar îşi doresc volumul lui Eugen Simion, îl nominalizează ei, nu aşteaptă să le fie băgat pe gât de către