Cursul de gastronomie moleculară la Universitatea Harvard prinde viaţă datorită unor fizicieni, chimişti, de la simpli cercetători la laureaţi ai premiului Nobel, „chefs“ (termen, cum se ştie, consacrat pentru maeştri ai artei culinare, sau, mai banal, bucătari-şefi), antropologi, medici, sociologi, scriitori, istorici, jurnalişti specializaţi şi, bineînţeles, studenţi. Se înţelege că eroii principali rămân „şefii“, mesagerii profesionişti ai gastronomiei, unii deveniţi personaje legendare. De origine greacă (cf. gastro- şi -nomos), cu sensul „arta de a regla stomacul“, termenul reprezintă, probabil (după Alain Rey) titlul unui tratat scris de Archestratos (sec. IV î.Hr.), din care nu a mai rămas nimic, în afara unor mărturii scrise ale contemporanilor. Odată cu capodopera lui Brillat-Savarin, Physiologie du goût (1826), termenul gastronomie se consacră definitiv pentru orice se referă la arta culinară. În Franţa îndeosebi, s-au consacrat câţiva „grand chefs cuisiniers“. Neîndoielnic, cel mai cunoscut este Paul Bocuse, n. la 11 febr. 1926, în localitatea Collonges-au-Mont-d’Or, situată la 10 km de Lyon. A respectat tradiţia familiei, părinţii săi, Georges şi Irma Bocuse, fiind bucătari din familii cu tradiţie, în acelaşi sat, începând cu secolul XVII. În 1942, la vârsta de 16 ani, Paul Bocuse începe ucenicia în mari restaurante din Lyon şi Paris. Cu excepţia perioadei 1944–1945, când se angajează voluntar în armata de eliberare a Generalului de Gaulle. Datorită talentului şi creativităţii sale culinare, în 1962, la 36 de ani, câştigă concursul „Meilleur ouvrier de France“. În continuare, notorietatea sa, dobândită prin deschiderea unei reţele de restaurante şi creativitate culinară, îi conferă o glorie naţională. Am avut şansa să fiu invitat de colegi francezi în două rânduri „chez Bocuse“. Îmi aduc aminte, parcă ieşind dintr-un vis, că pe mesele ilumi