În lume sînt peste 500 de milioane de cîini, dintre care aproximativ 80% sînt „maidanezi“. Este ceea ce spun statisticile. La noi, o evaluare optimistă apreciază la 50.000 numărul cîinilor străzii din Bucureşti şi la 10.000 numărul celor muşcaţi anul trecut de către aceştia.
Cîinii străzii nu sînt un „specific românesc“, ci o problemă generală şi perenă a tuturor marilor aglomeraţii urbane, doar că ea este gestionată diferit în diferite metropole. În Londra, de pildă, primele forme instituţionale de intervenţie au intrat în funcţiune cu mai bine de 150 de ani în urmă, cînd Battersea Dogs and Cats Home construieşte primele adăposturi pentru cîinii şi pisicile străzii, în 1860, iniţiază metode „umane“ de eutanasiere – în 1884, se opune vivisecţiei – în 1884 etc. În România, doar campaniile electorale repun problema pe tapet, periodic, şi o ascund sub preş după alegeri.
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Ca peste tot, apariţia cîinilor pe străzile oraşului naşte imediat tensiuni între cetăţeni şi conflicte între aceştia şi stat, respectiv administraţiile locale. „Ce e de făcut?“ – se întreabă şi unii, şi alţii, dînd vina unii pe alţii. Din acest punct de vedere, cetăţenii se împart, dihotomic, în ceea ce o studentă de-a mea numea „cuţofili“ şi, la extrema cealaltă, ceea ce am putea numi „javrofobi“. La noi, aceştia din urmă sînt mult mai numeroşi şi mai vocali: „plăcerea mea este să dau cu maşina peste javre. ahahhahaha aşa aş da şi peste criminali şi zoofili, nu cred că ar fi păcat“ – se lăuda un forumist. „Era o babă la mine în bloc care avea grijă de nişte maidanezi, şi într-o seară cu nişte prieteni, i-am omorît javrele iar un cîine i l-am lăsat în faţa uşii. Am rîs două săptămîni“ – se laudă el. „La săpun cu javrele maidaneze!“ – îndemna un altul. „Javre