- Alexandra Bellu şi conacul de la Urlaţi, Prahova (II) -
Alexandru Bellu este unul dintre cei care par a fi ajuns la convingerea că, în această epocă – de modernitate şi modernizare a vieţii, de adoptare a modelelor occidentale – revenirea la formele arhitecturii tradiţionale este nu numai posibilă, ci şi necesară, ca act determinant în manifestarea identităţii naţionale. În scurtă vreme, acest pasionat autodidact – devenit arhitect prin intermediul observaţiei minuţioase şi al ochiului priceput de colecţionar şi fotograf – are ideea ridicării unor construcţii care să ilustreze ceea ce el socotea a fi valoarea incontestabilă a arhitecturii româneşti.
Astfel că, pe la 1880, cînd vrea să-şi stabilească reşedinţa de vară pe moşia sa de la Urlaţi, el îşi propune să alcătuiască un ansamblu asemănător cu curţile boiereşti ale veacurilor XVII-XVIII. El însuşi întocmeşte planul de ansamblu, ca şi planurile diferitelor construcţii. În acelaşi timp, în căutarea unui ajutor de nădejde, îl cunoaşte pe Barbu Bezdedeanu, meşter zidar din satul Bezdead, Dîmboviţa.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La Căiuţi Ansamblul de la Urlaţi – cea mai importantă lucrare realizată de cei doi – este situat pe o zonă mai ridicată de teren, la marginea localităţii. Un turn de poartă cu foişor marchează şi astăzi intrarea aflată la baza colinei. De aici, o alee şerpuită conducea către platoul pe care se aflau mare parte a construcţiilor: reşedinţa principală (sau casa mare) cu parter şi etaj, cea care adăpostea şi mare parte a colecţiei lui Alexandru Bellu; casa mică sau Arhondăria, doar parter, situată în lateralul clădirii principale; cuhnia. Alte clădiri de mici dimensiuni, cu funcţiuni anexe, erau amplasate în cadrul încintei: casa grădinarului, casa paznicului, sera, anexe gospodăreşti.
