Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În nouăzeci de zile vom prezenta strategia de redresare a "Tarom"

Publicat in Bursa, vineri 19 octombrie 2012 ·

Noul Consiliu de Adminis­traţie (CA) al "Tarom" urmează să prezinte Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), în termen de nouăzeci de zile de la intrarea în funcţie, un raport care să cuprindă strategia de redresare şi eficientizare a companiei, a declarat Dumitru Prunariu, membru în CA şi preşedintele Comitetului Operaţional şi de Siguranţă al operatorului aerian. "Urmează să vedem unde sunt pierderile majore, iar o parte din pierderi sunt cauzate de preţul petrolului şi încărcarea aeronavelor", a precizat domnia sa.

O aeronavă a "Tarom" petrece în aer aproximativ zece ore din douăzeci şi patru, în condiţiile în care numărul optim este de optsprezece, a explicat Dumitru Prunariu. De asemenea, gradul de ocupare a avioanelor companiei este de 61%, acesta trebuind să crească până la 70-80%, potrivit domniei sale.

Noua conducere urmează să analizeze şi contractele pe care "Tarom" le-a încheiat, unele dintre acestea fiind în dezavantajul operatorului aerian, a adăugat Dumitru Prunariu. "Şi < Tarom >, ca şi alte companii de stat, este bine căpuşată. Aici vorbim despre aprovizionarea cu carburant, catering, unde se constată că preţurile pe care le plăteşte compania nu sunt cele mai optime de pe piaţă", a declarat preşedintele Comitetului Operaţional şi de Siguranţă al "Tarom".

Multe dintre firmele cu care operatorul aerian colaborează au încheiat contracte ferme, care se întind pe mai mulţi ani, cu acesta, ceea ce face dificile intervenţiile în cazul acestora, a atras, însă, atenţia domnia sa.

"Tarom" a înregistrat, anul trecut, pierderi în valoare de 260 milioane lei, a arătat Dumitru Prunariu. În perioada 2009 - 2011, compania aeriană a acumulat datorii de 144 milioane de euro.

Consiliul de Administraţie al "Tarom" l-a ales, miercuri, pe Hein­rich Vystupil în funcţia de director general executiv al operatorului aerian. Până câ

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 39 minute
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

”Dacă Europa vrea să supravieţuiască, ea trebuie să se înarmeze”, pledează Tusk în Parlamentul European la prezentarea programului preşedinţiei poloneze

News.ro acum 20 minute
Premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, îndeamnă miercuri statele membre UE, în prezentarea programului preşedinţiei în Parlamentul European (PE), să ia în serios cererea noului preşedinte ameri

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 2 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum 2 ore
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Tânăr român căutat în Brazilia. A împușcat mortal un bărbat și incendiat casa fostei iubite VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Un cetățean român de 20 de ani este căutat de Poliție după ce a intrat în casa fostei sale iubite și a împușcat un bărbat în vârstă de 28 de ani care lucra în acea locuință. Incidentul a avut loc pe 20 ianuarie, în Balneário Camboriú, pe coasta de n

Bolojan huiduit pe holurile Senatului de angajați: „Pleacă la Oradea!”

NapocaNews acum 27 minute
Sunt proteste la Senat, după ce Ilie Bolojan a anunțat concedieri și organizarea de concursuri pentru posturile angajaților. Președintele Senatului a fost întrerupt la conferința de presă, în care anunța noile măsuri. „Pleacă la tine, în Oradea”, s-

Bolojan anunță concedieri la Senat și tăierea privilegiilor auto

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%. "Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost

Primarul și fostul primar din comuna Augustin, județul Brașov, reținuți

Ziua Constanta acum 21 minute
Primarul și fostul primar din comuna Augustin, județul Brașov, au fost reținuți miercuri, pentru o durată de 24 de ore, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov într-un dosar privind infracțiuni asimilate celor de corupție și de

Republica Moldova nu va participa la Eurovision 2025. Motivele din spatele deciziei

Mediafax acum 39 minute
Etapa Naţională, concursul de selecţie pentru Eurovision 2025, este, de asemenea, anulat. În finala naţională a concursului Eurovision s-au calificat 12 interpreţi şi trupe din Republica Moldova. Teleradio-Moldova consideră „oportună” realocarea res

România a câştigat la Washington un proces declanşat de 44 de investitori străini: Tribunalul internaţional a respins pretenţii legate de politicile privind energia regenerabilă, în valoare de 256 mil.euro

Ziarul Financiar acum 3 ore
Statul român a câştigat un proces de arbitraj la Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii de la Washington, deschis de un grup de 44 de investitori străini care solicita dezbăgubiri de 256 milioane euro în ur

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/2°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°