Iubiri din vremuri trecute au rămas în amintirea umanităţii, au traversat veacurile, scrijelite în piatră, aşternute pe papirusuri, ori caligrafiate, apoi tipărite în file de carte. Povestea aceasta, petrecută acum aproape trei secole şi jumătate, e simplă: o fată se îndrăgosteşte de un bărbat, împreună cu care trăieşte prima ei experienţă erotică; el o părăseşte, urmează o scurtă corespondenţă între ei, din care ea înţelege, până la urmă, că totul s-a sfârşit. Despre ea, Mariana Alcoforado, ştim că a fost călugăriţă într-o mânăstire din Bejo, Portugalia, şi a trăit între 1640 şi 1723. El – căpitanul francez Noël Bouton, marchiz de Chamily (1636–1715). În jurul anului 1665, este detaşat cu garnizoana în oraşul Beja, în timpul luptelor din Războiul de restauraţie. După un timp, se reîntoarce grăbit în Franţa, la chemarea fratelui său. Ce a ajuns până la noi din povestea lor? Marianei i se atribuie cele cinci „Scrisori portugheze traduse în franceză“ („Lettres portugaises traduites en franÎais“), publicate în 1669 de librarul parizian Claude Barbin, în traducerea lui Gabriel de Guilleragues şi considerate o capodoperă a literaturii de dragoste, precursoare a romanului sentimental şi epistolar. Există controverse şi suspiciuni: să fi fost traducătorul, de fapt, autor? Nici nu mai contează. Sunt creionate cu veridicitate toate etapele prin care trece îndrăgostita, după despărţire: speranţe, iluzii, dor, durere, incertitudine, pasiune, amăgire, visare, depresie, neacceptare, disperare, împăcare, luciditate, ură. Reconstruim, din numai cinci scrisori, tot zbuciumul adunat într-o inimă sfâşiată, a cărei raţiune de a bate era doar existenţa iubitului în preajma ei. „Nefericită iubire, ai fost înşelată, şi m-ai înşelat cu speranţe amăgitoare“. Scuze… „Nu vreau să-mi închipui că m-ai uitat. Sunt hotărâtă să te ador toată viaţa“. Reproşuri… „Atâta m-ai asediat, pân