Prin exemplul ei, Miki a reuşit să influenţeze viaţa a sute de mii de oameni care au intrat în contact cu ea, sau care i-au citit blogul. Femeia, chiar dacă nu arată nicio secundă asta, are 73 de ani, dar arată cu cel puţin 20 de ani mai tânără.
Miki Kirk nu a suferit nicio operaţie estetică, dar viaţa ei are un secret uimitor: de cinci decenii este vegetariană, iar în urmă cu trei ani a renunţat şi la ouă, lapte sau brânză. "Am realizat că nu trebuie să omor animale pentru a le transforma în hrană. A fost ceva ce am simţit, ceva spiritual. De trei ani însă am renunţat la orice produs de origine animală, iar de atunci nu am mai avut probleme cu tensiunea arterială sau dureri osoase", povesteşte Miki.
Miki are un site unde îşi povesteşte experienţa ei de viaţă, şi tot acolo îşi vinde reţetele favorite cu ajutorul cărora s-a menţinut în această formă de zile mari.
Pe lângă dieta vegană, Miki iubeşte să facă sport - yoga şi căţărări.
Prin exemplul ei, Miki a reuşit să influenţeze viaţa a sute de mii de oameni care au intrat în contact cu ea, sau care i-au citit blogul. Femeia, chiar dacă nu arată nicio secundă asta, are 73 de ani, dar arată cu cel puţin 20 de ani mai tânără.
Miki Kirk nu a suferit nicio operaţie estetică, dar viaţa ei are un secret uimitor: de cinci decenii este vegetariană, iar în urmă cu trei ani a renunţat şi la ouă, lapte sau brânză. "Am realizat că nu trebuie să omor animale pentru a le transforma în hrană. A fost ceva ce am simţit, ceva spiritual. De trei ani însă am renunţat la orice produs de origine animală, iar de atunci nu am mai avut probleme cu tensiunea arterială sau dureri osoase", povesteşte Miki.
Miki are un site unde îşi povesteşte experienţa ei de viaţă, şi tot acolo îşi vinde reţetele favori