Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii vor puncte din Giuleşti

Publicat in Brasovul Tau, joi 18 octombrie 2012 ·

FC Braşov se va deplasa pentru partida din etapa a 12-a a Ligii lui Mitică în Giuleşti, unde va întâlni Rapidul lui Neluţu Sabău. Galben-negri sunt încrezători în forţele lor şi deşi recunosc că formaţia de sub Podul Grant este favorită, stegarii sunt convinşi că pot face un rezultat bun în acest joc. „Este o perioadă de acomodare atât pentru mine cât şi pentru jucători, dar sper să trecem cu bine peste acest moment. O să îi rog pe jucători să mă ajute să am parte de un debut cu dreptul. Este important pentru mine să reuşim un rezultat bun şi, da, pot spune că am emoţii, dar sunt emoţiile fireşti dinaintea oricărui început. Îmi place această meserie, o fac cu pasiune şi îmi doresc foarte tare să câştig de fiecare dată, dar ştiu că nu este posibil să reuşeşti acest lucru în fiecare meci. Rapidul e o echipă de top din România, chiar dacă a avut fluctuaţii în exprimare în acest sezon. Poate din aceste fluctuaţii vine şi periculozitatea acestui joc, pentru că poţi să-i prinzi într-o situaţie maximală sau într-una în care să faci un rezultat pozitiv. Ideea noastră este că avem şanse. Sigur, ei sunt favoriţi însă noi avem şanse şi putem face un rezultat bun, aici incluzând şi un meci nul”, a spus antrenorul Braşovului, Sorin Cârţu. Tehnicianul stegarilor are tot lotul valid, pentru jocul de pe stadionul de sub Podul Grant. Partida Rapid-FC Braşov se va juca vineri seară de la ora 21.30 şi va fi transmisă în direct de canalul Dolcesport.

Nu are amintiri plăcute din Giuleşti. Partida din Giuleşti va consemna debutul lui Sorin Cârţu pe banca tehnică a stegarilor. Tehnicianul braşovenilor nu are amintiri prea plăcute de la ultimele meciuri cu rapidiştii. „În ultimul timp mi-a mers cam rău cu Rapidul. Am pierdut în minutul 90 cu Pandurii...a fost ultimul meci. Am pierdut 1-0 cu Steaua, atunci când a scăpat-o Tătăruşanu şi a dat gol Pancu...iar a fost ultimul joc...Doamne f

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum 35 minute
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum 42 minute
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Patru rachete ruseşti vizând o hidrocentrală din Ucraina au survolat nordul R.Moldova,afirmă locuitori din satul Bîrnova

News.ro acum 56 minute
Patru rachete ruseţti au traversat joi spaţiul aerian al Republicii Moldova, anunţă pe Facebook un fost deputat, Valentin Chilat, un locuitor al saului Bârnova, în raionul Ocniţa (nord), relatează site-ul nordnews.md. Primarul satului Bîrnova, Valer

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum 57 minute
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Riscuri majore în 2025: majorarea taxelor, recesiune, dezinformarea și conflictele armate.

Adevarul acum o ora
Principalele riscuri care planează asupra economiei românești pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice - dezinformarea și conflictele armate.

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum o ora
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum o ora
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Vin ninsorile! Meteorologii au emis cod galben în 11 județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 28 noiembrie, un cod galben de ninsori, valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Nu vom fi ocoliți nici de ploi. Este în vigoare şi o informare de precipitaţii moderate cantitat

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

1°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°