Congresul Partidului Popular European, reunit la București, și-a ales astăzi cei 10 vicepreşedinţi, secretarul general şi trezorierul formaţiunii pan-europene. Anca Boagiu, vicepreședinte al PDL, a obținut o funcție de vicepreședinte al PPE. Este pentru prima oară când un politician român ocupă o asemenea funcție în rândul popularilor europeni. Sursa: AGERPRES
UPDATE 3. Anca Boagiu: "Congresul PPE s-a încheiat. Din punctul nostru de vedere, este un moment foarte important pentru România. Spun lucru acesta pentru că scopul nostru a fost şi acela de a recredibiliza România după evenimentele neplăcute care ne-au dus undeva în zona neagră şi de neparteneriat a unora dintre colegii noştrii din România. Scopul acestui Congres a fost și de a recredibiliza România. Răspunsul nostru, pe scurt, a fost «Mai multă Europă». Sunt onorată că fac parte din noua conducere a PPE. Cel mai important mesaj pe care l-am primit de la liderii europeni este că România se află în centrul Europei. Prezența oficialilor la București dovedește că România este o țară europeană, este un partener de nădejde, pe care cel mai important partid politic l-a însărcinat să pună aplicare politicile adoptate aici".
UPDATE 2: Președintele PPE, Wilfried Martens, a declarat că PPE a venit în București pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu România, un mesaj că România este în centrul politicii UE, demers menit "să repare prejudiciile produse în lunile trecute".
"Vrem să arătăm că România este în centrul procesului european și îmbrățișează deplin valorile europene", a mai declarat președintele PPE. Acesta a făcut referire la declarațiile populiste ale liderilor PSD și PNL, spunând: "Nu sunt sigur că acestea sunt un lucru pozitiv pentru viitorul dvs."
Martens a recomandat actorilor politici din România coabitare, chiar în contextul în care USL ar câștiga alegerile și ar trebui să lucre