Ediţia 2012 a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se va desfăşura la Bucureşti între 26 octombrie şi 4 noiembrie, are un buget de 2.812.000 lei, a spus joi, la o conferinţă de presă, directorul executiv al evenimentului Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER. Din această sumă, 1.100.000 lei provin de la Ministerul Culturii (39%), 900.000 lei de la Primăria Municipiului Bucureşti (32%) şi 812.000 lei e suma asigurată de UNITER (producătorul FNT) şi partenerii săi privaţi.
Aşa cum s-a văzut la conferinţă, finanţatorii FNT (au fost prezenţi alături de organizatori primarul Sorin Oprescu şi secretarul de stat în Ministerul Culturii, Victor Opaschi) par preocupaţi ca festivalul să aibă continuitate, pentru că e unul dintre marile evenimente culturale din ţară. Edilul Capitalei declara că Primăria sprijină actul cultural nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte, exprimându-şi încrederea că "mai ales în aceste momente dificile cultura rămâne cultură”.
Cu toate acestea, bugetul nu e suficient pentru a invita şi spectacole din străinătate. Pentru directorul artistic al FNT, Alice Georgescu, "banii au fost o obsesie”, marcând aspectul festivalului. Va fi totuşi un spectacol din Coreea de Sud - "Lecţia” de Eugene Ionesco, dar artiştii vin pe banii lor. Nici artiştii români nu se vor bucura probabil de onorariu, pentru prezenţa lor în festival.
Cu o lună în urmă, Jurnalul Naţional relata despre structura FNT, despre spectacolele selectate în acest an, despre "pilonul tematic central” al actualei ediţii – a XXII-a, care este opera regizorală a lui Silviu Purcărete.
Alice Georgescu, puncta importanţa dată de UNESCO în 2012 dramaturgilor I.L. Caragiale şi August Strindberg. Deci suntem în Anul Caragiale şi în Anul Strindberg. Dacă spectacole create pe texte de Caragiale sunt în festival, acoperind secţiunea "Al matale Caragiale...”, s