S-a constatat că recoltele alimentare, în special cele de porumb şi soia, erau deviate din farfuriile săracilor, în rezervoarele de combustibili ale celor bogaţi
Comisia Europeană intenţionează acum să încurajeze o nouă generaţie de biocombustibili, care folosesc deşeuri sau plante lemnoase nealimentare, în loc de recoltele de cereale.
Uniunea Europeană a cedat presiunilor de a reduce cantitatea de recolte de cereale care pot fi transformate în biocombustibili, potrivit BBC News.
Politica anterioară privind biocombustibilii, ce prevedea obţinerea a 10% din carburanţii Europei, din plante, până în 2020, a fost criticată din cauza creşterii preţului alimentelor, cauzată de transformarea unei părţi a recoltelor de cereale în biocombustibili.
Politica a fost promovată pentru protejarea mediului şi a fost susţinută de industria auto şi de mulţi ecologişti. Ulterior, însă, s-a constatat că recoltele alimentare, în special cele de porumb şi soia, erau deviate din farfuriile săracilor, în rezervoarele de combustibili ale celor bogaţi.