Discretă şi prea puţin băgată în seamă, pe 21 octombrie este celebrată sărbătoarea „Sfinţilor Ardeleni”. Din dorinţa de a nu supăra şi de a nu leza sensibilitatea fraţilor noştri din cealaltă strană ne abţinem să abordăm prea des acest subiect.

Totuşi, considerăm că este onest ca măcar la sărbătoarea lor să-i pomenim pe cei ce şi-au mărturisit credinţa cu orice risc. Şi facem lucrul acesta constatând că urmările dezbinării religioase sunt prezente şi astăzi şi dor. Mulţimea proceselor de revendicare patrimonială în care sunt târâte comunităţile ortodoxe aduc nelinişte în nenumărate parohii.

Ştiu că ceea ce voi afirma nu este în armonie cu diplomaţia oportunistă a celor ce vor să vadă în Uniaţie o poartă deschisă înspre „Apusul civilizat" şi o ieşire din „Răsăritul obscurantist".

Este adevărat că dezbinarea Bisericii Creştine nu-i pe placul lui Dumnezeu; Domnul Hristos doreşte „ca toţi să fie una (Ioan 17, 21), numai că unitatea nu se realizează prin greco-catolicism. Pe bună dreptate Episcopul Ioan Stroia de la Alba Iulia spunea prin 1926 că „oricât de multă silinţă îşi dau fraţii greco-catolici din România Mare a se prezenta una cu noi, şi aceasta o fac conştient când voiesc să câştige favoruri sau prerogative în ochii credincioşilor lor, ei sunt şi rămân ce i-a făcut nefericitul act al Unirii de la 1700: o frântură schismatică ruptă din sânul Biserici Orto¬doxe".

Referitor la eşecul pe care l-a constituit greco-catolicismul, în ce priveşte refacerea unităţii Bisericii, comisia mixtă de dialog de la Balamand, alcătuită din ortodocşi şi catolici afirmă că „uniatismul este metodă de unire din tre¬cut" şi că actualmente se caută „deplina comu¬niune".

Împotriva „actului nefericit" al uniaţiei şi împotriva acestei „metode” false de unire s-au ridicat „ Sfinţii Ardeleni". Troparul sărbătorii lor, prăznuită pe 21 octombrie, li se adreseaz