De Ziua Mondială a Locuirii (fixată de ONU ca fiind prima zi de luni a fiecărui octombrie), Habitat for Humanity România a organizat cel mai spectaculos eveniment de construcţie al anului, aflat la cea de-a patra ediţie, şi anume BIG BUILD 2012.
În câteva cifre, 5 zile, 2 judeţe, 14 locuinţe construite cu mai bine de 500 de voluntari, iar printre furnizorii de resurse, în special de cele formate din alchimia dintre lut şi suflet, aflându-se şi Wienerberger Sisteme de Cărămizi, companie austriacă, ce are un pedigree în domeniu de mai bine de 200 ani.
Executiv implicat activ în businessul autohton, dl Fecioru, s-a preocupat, preponderent, de-a lungul parcursului sau profesional,şi de zona de contact dintre responsabilitatea socială a companiilor şi binele facut-construit, pragmatic, în comunităţile aflate în nevoi. Iar studiile de profil şi activitatea reliefată de Gabriela Grigori arată cât de mare este această nevoie în România europeană a anului de graţie în care ne aflăm.
Despre mixul eficient şi care poate funcţiona atunci când vorbim despre management privat la companii de stat româneşti -- un exemplu furnizat, în emisiune, de dl Fecioru, dar şi despre proiectele Habitat for Humanity pentru perioada următoare, iată câteva dintre liniile de discuţie ale ediţie de astăzi.
Invitaţi: dra Gabriela Grigori, director de comunicare şi dezvoltarea resurselor la Habitat for Humanity şi dl Corneliu Fecioru, Administrator şi Membru al Boardului Wienerberger România Emisiunea Business on air 18 octombrie 2012
De Ziua Mondială a Locuirii (fixată de ONU ca fiind prima zi de luni a fiecărui octombrie), Habitat for Humanity România a organizat cel mai spectaculos eveniment de construcţie al anului, aflat la cea de-a patra ediţie, şi anume BIG BUILD 2012.
În câteva cifre, 5 zile, 2 judeţe, 14 locuinţe construite cu mai bine de 500 d