IAŞI. Fostul subprefect Bogdan Şaramet a renunţat la candidatura la deputaţi pe colegiul Dacia. Şi Constantin Axinia s-a retras de pe colegiul Răducăneni.
Şaramet urma să îi înfrunte pe Daniel Oajdea (PPDD) şi Cristina Nichita (USL), în timp ce la Răducăneni, Axinia îl avea ca adversar pe liberalul Mugur Cozmanciuc (USL). De la PPDD, pe Răducăneni ar putea fi desemnat Traian Dobre.
Pe Dacia, la ARD e vehiculat numele lui Ciprian Paraschiv, din partea Forţei Civice. El nu este membru al partidului condus de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.
Deputatul PDL Cristina Dobre a precizat azi, într-o conferinţă de presă, că sunt posibile modificări până în ultimul moment, adică până la depunerea listelor electorale.
„Orice se poate întâmpla”, a afirmat Dobre, ea ocupand si functia de prim-vicepreşedinte al PDL Iaşi.