Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozitul te urmăreşte după 11 ani

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 octombrie 2012 ·

Ion Drăcea locuieşte pe strada Poienii din Craiova, la numărul 70. El ne-a sesizat la redacţie un fapt mai puţin obişnuit care i s-a întâmplat anul acesta. „Mă adresez redacţiei Gazeta de Sud, sperând că aceia care sunt plătiţi din banii noştri, ai contribuabililor, vor înţelege (...)“, şi-a început craioveanul istorisirea. După 11 ani de la construirea şi declararea locuinţei la primărie, omul a fost pus să plătească impozit suplimentar la casă pe cinci ani în urmă (pentru că restul până la 11 ani se prescrisese). „În 2001 am făcut casa de la adresa menţionată, am depus la Administraţia Financiară (Direcţia de Impozite şi Taxe - n.r.) documentaţia cadastrală şi actele necesare impunerii, locuinţa fiind compusă din pivniţă, parter şi etaj. În mai 2012, am solicitat un certificat fiscal, pe care nu l-am putut obţine decât după ce am plătit 3.900 de lei. Această sumă a rezultat în urma unei neglijenţe a inspectorului care nu mi-a luat în calcul etajul, care, conform schiţei depuse, se afla în dosarul cadastral“, a explicat Ion Drăcea. După ce a fost nevoit să achite retroactiv impozitul pentru etajul imobilului, Direcţia de Impozite şi Taxe i-a calculat şi penalităţi de întârziere, în sumă de 1.700 de lei, pe motiv că nu şi-ar fi plătit la timp dările complete pe proprietate. În total, cu impozit suplimentar şi penalităţi, Drăcea a trebuit să scoată din buzunar 3.900 de lei pentru o eroare în acte care nu fusese făcută din vina sa. Bărbatul a plătit banii pentru a obţine certificatul de care are nevoie. Dar „lupta“ sa cu funcţionarii Fiscului local (municipal) nu s-a încheiat aici.

Craioveanul se adresează instanţei

După audienţe la viceprimari şi contestaţii depuse la Direcţia de Impozite şi Taxe, craioveanul a intenţionat să îşi recupereze suma în instanţă. Pe 16 iunie 2012, proprietarul casei de pe strada Poienii nr. 70 a depus o contesta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°