Magistratul se solidarizează cu omul de litere și spune că libertatea de expresie are limite recunoscute în dreptul internațional
Aflată în sesiune la Comitetul Drepturilor Omului (CDO) - ONU, judecătoarea Curţii Constituţionale a României, Iulia Motoc, vorbeşte despre preocupările acestui for cu privire la libertatea de expresie şi limitele ei.
Evenimentul Zilei: Cu ce se ocupă acest Comitet ?
Iulia Motoc: Denumit şi Curtea Mondială a Drepturilor Omului, CDO monitorizează aplicarea Pactului pentru Drepturi civile şi politice. În concret ia în considerare rapoartele statelor şi plângeri individuale. De exemplu, în cazul Munaf versus România a considerat că statul român nu a violat drepturile omului. Comitetul elaborează şi comentarii generale, ultimul fiind cel legat de libertatea de expresie.
Cum aţi ajuns membru?
Procedura clasică: trebuie să existe o propunere guvernamentală după care este o alegere foarte competitivă din partea Statelor Membre. Înaintea mea, singurul membru român a fost profesorul Vladimir Hanga, la începutul anilor ’70. Este aleasă o personalitate internaţională, care se bucură de un mare prestigiu şi înaltă moralitate.
Există libertatea de expresie fără limite?
Nu există libertăţi fără limite. Limitele sunt enumerate în dreptul internaţional: a)respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; b) apărarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii sau moralităţii publice.
Ce credeţi despre linşajul mediac al scriitorului Mircea Cărtărescu?
Înainte de atacurile asupra judecătorilor CCR, începute în iunie 2012, eram foarte rezervată. După aceste atacuri, în linia jurisprudenţei CEDO, am început să mă exprim public din datoria de a-mi apăra independenţa. În acest sens, cred că una dintre componentele foarte importante ale linşajului public împotriva lui Mircea Cărtărescu reprezintă un apogeu a