Mă gândesc că, tocmai de aceea, după 22 de ani de democraţie cotonoagă, am ajuns să fim, de ziua sărăciei mondiale, sărăciile Europei: pentru că, pe de-o parte, suntem „NOI” poporul, înghesuit de organizatori, ca vitele, pe stadioane, într-o osana a „demonstraţiei de forţă”; „NOI”, poporul, ca un element de propulsie a interesului statului, corolat în strigătura ineptă: „nu ne vindem ţara - doar o tăiem şi o dăm la fier vechi -, iar Europa să stea la ea acasă; „NOI”, poporul, care răcnim, care conjurăm, care pretindem din tribune să fim respectaţi, uitând că respectul se capătă, nu se pretinde.

Dincolo, de partea cealaltă, este „EA”, Europa, Occidentul – strâmb, nedrept, jnapan, părtinitor – dezvoltând în capul nostru, sub bagheta liderilor „stângii” – căci de PNL nu mai putem vorbi decât ca despre o „săgeată” a social-democraţilor, la dreapta - infinita teorie a conspiraţiei.

„Arc peste timp” – ca să ne înscriem, la rându-ne, pe limbă de lemn, în tabloul poporal-muncitoresc, reinventat de USL – este tocmai această idee stranie că noi, românii, suntem „chemaţi” să punem Europa cu botul pe labe prin forţa mesajului slobozit de gura tribunelor. De acolo, galeria lui Becali dezvoltă scandări şi manifestări rasiste faţă de alte popoare ori minorităţi ale Europei; de acolo, istoria comunismului românesc inundată de chipul lui Ceauşescu, zugrăvit în „plăcuţe” – seulement pour les connaisseurs –, se lua de gât cu restul continentului şi al imperialismului anglo-american, ca o actuală Coree de Nord, avant la lettre, dându-le tuturor cu tifla; de acolo am auzit miercuri, din nou, ca o pierdere a raţiunii: „Noi suntem aici, cu poporul; iar într-un palat, este Europa cu preşedintele ei...”. Zguduitor.

Iar realitate, în spatele tribunelor, ştiţi care era?! Aceeaşi din anii 80, perioada „grandioaselor spectacole” ale Epocii de Aur. Cu siguranţă, sună cuno