Peste 65.000 de absolvenţi, dintre care 12.638 de studii superioare, au solicitat indemnizaţia de şomaj în perioada 1 iunie - 30 septembrie, aproape jumătate dintre cereri fiind înregistrate în iulie, precizează, pentru MEDIAFAX, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
ANOFM informează, într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX, că în perioada 1 iunie - 30 septembrie 2012, s-au înregistrat în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă 65.105 absolvenţi, astfel: 1.595 în iunie, 32.605 în iulie, 20.127 în august şi 10.778 în septembrie.
Instituţia citată nu poate transmite câţi dintre absolvenţii înregistraţi ca şomeri nu au luat bacalaureatul, făcând în schimb precizarea că în evidenţele sale nu sunt evidenţiaţi absolvenţii cu sau fără diplomă de bacalaureat, distincţia referitoare la diploma obţinută realizându-se în cazul absolvenţilor cu studii superioare.
"Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se întelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii", se arată în răspunsul transmis.
Absolvenţii pot beneficia de indemnizaţie de şomaj dacă fac dovada că în 60 de zile de la data absolvirii nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă şi demonstrează, de asemenea, că s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau la cea a municipiului Bucureşti ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă.
Din numărul total de absolvenţi care au solicitat indemnizaţie de şomaj în iunie, 54 au terminat şcoli de ucenici, 187 au absolvit studii superioare (opt dintre ei neavând însă diplomă de licenţă), 935 au