Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boiko Borisov: Următoarea confruntare între PPE şi PES va avea loc la Sofia

Publicat in Romania Libera, joi 18 octombrie 2012 ·

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, miercuri, la Congresul PPE care a avut loc la Bucureşti, că viitoarea confruntare în Partidul Popular European şi Partidul Socialiştilor Europeni (PES), al cărui lider este fostul său adversar Serghei Stanişev, va avea loc la Sofia, relatează FOCUS News, potrivit Mediafax.

"Confruntarea între Partidul Popular European (PPE) şi Partidul Socialiştilor Europeni (PES) va avea loc la Sofia, anul viitor. După cum ştiţi, liderul PES este fostul premier al ţării, pe care noi l-am învins", a declarat Borisov la Congresul PPE, citat de agenţia bulgară în pagina electronică.

El le-a cerut partidelor membre PPE să ajute formaţiunea sa, Cetăţenii pentru Dezvoltarea Bulgariei (GERB), în confruntarea apropiată cu PES.

"Vreau să subliniez că există o mare diferenţă între Guvernul actual de dreapta şi cel anterior al socialiştilor, care în prezent sunt mult mai populişti. Bulgaria şi Guvernul şi-au stabilit o ţintă: îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, iar poporul bulgar a suferit multe privatizări pentru ca în trei ani să se introducă aceste criternii, să se asigure disciplina bugetară şi stabilitatea financiară", a declarat premierul Borisov.

"Vă cer să ne ajutaţi puţin, deoarece toţi socialiştii europeni sunt împotriva noastră şi, în plus, Stanişev a participat astăzi la un miting aici, în Bucureşti. L-am învins de şapte ori în alegeri, sper că anul viitor să învingem PES la Sofia", a adăugat Borisov.

Potrivit premierului bulgar, socialiştii vor să existe un deficit, să se cheltuiască mai mult decât se produce. "Bulgaria a prevăzut în Constituţie o regulă generală: banii pe care îi producem, pe aceia îi cheltuim. Este cel mai bun lucru pe care îl putem lăsa moştenire generaţiilor viitoare - să nu cheltuim mai mult decât producem", şi-a încheiat discursul Borisov.

Citeşte şi:

CONGRES PP

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°