Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 de ani de la bătălia de la Feldioara

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 18 octombrie 2012 ·

În 16 octombrie s-au împlinit 400 de ani de la bătălia de la Feldioara, bătălie în care 300 braşoveni şi locuitori ai comunelor din Ţara Bârsei, precum şi câteva zeci de elevi (studenţi) ai Liceului „Johannes Honterus” au murit pentru libertate. Acest moment nu trece neobservat. Vineri, începând cu ora 15.30, la Monumentul „studenţilor” de la Feldioara va avea loc o ceremonie cu depunere de coroane, urmată, la ora 17, de o slujbă comemorativă la biserica evanghelică din localitate. Fanfara „Tara Barsei”, corurile reunite ale bisericilor evanghelice C.A. din Codlea si Halchiu, elevi ai Liceul „Johannes Honterus” şi organistul Steffen Schlandt vor spune, de asemenea, „prezent”, la această comemorare. „În fiecare an, Forumul Democrat al Germanilor din Braşov, Parohia Braşov a Bisericii Evanghelice CA din România şi Liceul «Johannes Honterus» îi comemorează pe concetăţenii căzuţi în lupta de la Feldioara şi în general pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa ca victime ale terorii şi despotismului, ale dictaturilor de orice fel, ale războaielor şi ale deportărilor în interiorul ţării sau în străinătate”, au precizat reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor Braşov. Organizatorii beneficiază de sprijinul Primăriei Feldioara, pentru acest eveniment.

În 16 octombrie s-au împlinit 400 de ani de la bătălia de la Feldioara, bătălie în care 300 braşoveni şi locuitori ai comunelor din Ţara Bârsei, precum şi câteva zeci de elevi (studenţi) ai Liceului „Johannes Honterus” au murit pentru libertate. Acest moment nu trece neobservat. Vineri, începând cu ora 15.30, la Monumentul „studenţilor” de la Feldioara va avea loc o ceremonie cu depunere de coroane, urmată, la ora 17, de o slujbă comemorativă la biserica evanghelică din localitate. Fanfara „Tara Barsei”, corurile reunite ale bisericilor evanghelice C.A. din Codlea si Halchiu, elevi ai Liceul „Johannes Honterus” şi orga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum o ora
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 8 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 10 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 8 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 11 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 8 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 11 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/19°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°