Prezent la Congresul PPE, edilul Clujului, Emil Boc, a fost întrebat de jurnaliști despre mitingul de lansare a candidaților USL. Boc a spus că nu l-a văzut, fiind ocupat cu oficialii europeni, dar din câte a înțeles a fost un unul festivist.
"Sincer,nu am văzut mitingul USL pentru că am participat la Congresul PPE. Am auzit că a fost o manifestare mai mult Kim Ir Sen sau Mao Tze Dun din anii '70. E o decizie a lor, o respect, dar cred că Europa se depărtează tot mai mult de asemenea practici populiste şi se pretează la practici mult mai pragmatice care ţin de politici concrete şi nu de festivism. Dar festivismul se pare că a devenit o modă în USL. Aşa am înţeles, că a fost o lansare festivistă", a declarat fostul preşedinte al PDL, citat de Agerpres.
Uniunea Social Liberală şi-a lansat,aseară, în prezenţa a aproape 80.000 de susţinători prezenţi pe Arena Naţională, candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
CITIŢI ŞI:
Congres PPE la Bucureşti. Traian Băsescu: Nu dorim o Europă cu mai multe vitezeAntonescu, despre mitingul USL: E ca la cinematograf, unii pleacă, alţii vinMerkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitorPonta i-a dat și el o listă în 8 puncte lui BarrosoProtestatarul GHIŞE la Congresul PPE: "Clădirea Parlamentului este o PRIVATĂ?!". Antonescu i s-ar fi alăturatBătălia titanilor în Capitală: miting USL vs Congres PPEIon Cristoiu: Lansarea USL de pe Arena Națională, o manifestare tipic FSN-istăUdrea: USL a decis să ofere românilor circ pe pâineCristian Preda, despre Congresul PPE şi mitingul USL: Poţi alege să fii prieten cu Merkel sau poţi să fii prieten cu Becali