Nu riscăm nimic. El, omul de cultură, e mort. Nu ne mai poate reproşa nimic. Nu ne mai poate da în obraz. Nu se poate ridica din raclă să ne întrebe câte cărţi i-am citit, când i-am văzut ultimul spectacol, dacă am cumpărat vreun tablou semnat de el...
„Un om de cultură este bun doar mort. În viaţă prezintă interes doar pentru doi-trei romantici, care şi ei se cred oameni de cultură. Oamenii politici îşi aduc aminte de oamenii de cultură când ultimii sunt înmormântaţi..."
Sunt cuvinte scrise acum trei ani de editorul Gheorghe Erizanu, la moartea lui Andrei Vartic. Din păcate, nu doar oamenii politici, dle Erizanu.
E valabil şi pentru presă, pentru toţi cei care se cred elita acestei ţări, dar şi pentru majoritatea oamenilor. Ne-am obişnuit să facem spectacol la căpătâiul artistului sau scriitorului mort. Să-i spunem cât de tare îl apreciem, cât de mult înseamnă el pentru noi şi cultura noastră naţională, ce rău ne pare că ne-a părăsit atât de repede. Să-i promitem că nu-i vom uita opera, că-i vom înveşnici numele. Să stoarcem nişte lacrimi şi să lăsăm câteva perechi de flori lângă sicriu.
Ce ne costă să o facem? Nu riscăm nimic. El, omul de cultură, e mort. Nu ne mai poate reproşa nimic. Nu ne mai poate da în obraz. Nu se poate ridica din raclă să ne întrebe câte cărţi i-am citit, când i-am văzut ultimul spectacol, dacă am cumpărat vreun tablou semnat de el...
Se va întâmpla şi astăzi. A câta oară. Îl vom deplânge frumos, cum se cuvine, pe maestrul Glebus Sainciuc. Că doar a fost atât de mare, a făcut atât de mult, a scris o filă în istorie... Va fi încă un show funerar ca la carte, sunt convinsă. Cu discursuri, aprecieri, regrete, lacrimi, flori galbene, albe, roşii... Ne vom pune măştile întristate pe chipuri şi vom suferi colectiv, cu multă pasiune, în văzul tuturor, să ştie lumea şi să se vadă la tv-uri cât de mult ne doare ace
