Polițiștii din Zărnești au fost sesizați joi dimineață, la ora 1.40, prin Serviciul 112, că într-un apartament de bloc din oraș a decedat o persoană de sex feminin.
La fața locului, oamenii legii au găsit cadavrul unei persoane de sex feminin de 68 ani, precum și pe soțul acesteia, de 66 ani, aflat în stare de inconștiență.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că decesul a fost cauzat de o intoxicație cu gaz. Cadavrul femeii a fost transportat la morga Spitalului Zărnești, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului, iar bărbatul a fost transportat la spital.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.