Asistentul universitar Dragoş Constantin Nica de la Facultatea de Geografie a Universităţii „Cuza" din Iaşi împreună cu prietenii săi, Ludovic Vieru şi Adrian Gheorghică, au cucerit cel mai înalt vârf din Africa, dar au văzut moartea cu ochii. Nu regretă expediţia de 17 zile, în cadrul căreia temerarii au poposit în tribul Masai Mara şi au vizitat Insulele Mirodeniilor.
Pasionaţi de munte, trei alpinişti din Iaşi au trăit experienţa vieţii lor în ultimele două săptămâni, când au escaladat muntele Kilimanjaro din nord-estul Tanzaniei, care include cel mai înalt vârf din Africa, Uhuru Peak de 5.895 de metri.
Profesorul Dragoş Nica împreună cu Ludovic Vieru şi Adrian Gheorghică, programator de profesie, au văzut moartea cu ochii în încercarea lor de a cuceri cel mai înalt vârf din Africa.
Temerarii s-au suprasolicitat, încercând să urce pe munte în doar trei zile, deşi în mod normal vârful poate fi escaladat cam în 10 zile. Pentru că s-a simţit rău, alpinistul Dragoş Nica s-a oprit la vârful Gilman's, însă colegii lui s-au aventurat şi au riscat să plătească cu viaţa pentru a-şi îndeplini visul.
Doi alpinişti ieşeni au plecat să cucerească cel mai înalt vârf din Africa FOTOGALERIE
„Eu eram ameţit şi am zis să mă opresc la Gilman's. Am văzut că Gheorghică nu se simte bine, dar el a vrut neapărat să urce şi a mers cu Ludovic Vieru până în vârf. Acolo sus au început însă problemele pentru Gheorghică. Simţea că-i vină să doarmă, exact starea de dinainte de moarte. Era o temperatură de minus 20 de grade şi Ludovic a fost nevoit să-l care la coborâre pentru că el nu se mai simţea în stare", povesteşte Dragoş Nica aventura prin care au trecut cei doi colegi ai lui. Cei trei au fost profund marcaţi, mai ales că înainte cu doar câteva ore, un coreean a murit în apropierea vârfului Kilimanjaro.
Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a v