Propaganda a revenit destul de des în declaraţiile politicienilor din ultima vreme. Recent, Victor Ponta le-a spus miniştrilor într-o şedinţă, la debut, cînd ştia sigur că se înregistrează: „Vă rog pe toţi să demontaţi propaganda fascistă a PDL, că numai fasciştii şi comuniştii rescriau istoria“.

De partea cealaltă, Tismăneanu l-a etichetat pe Ponta ca „neghiob“ pentru că acesta a spus despre Cărtărescu şi Mihăieş că sînt propagandişti nazişti. Ponta a răspuns: „(...) eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi aşa-zişi intelectuali, nimic altceva. Sigur că domnul Tismăneanu, plătit şi pregătit să-i apere, a omis, în postarea sa, această realitate evidentă, atacîndu-mă tot pe mine cu aceleaşi expresii şi acelaşi dispreţ faţă de adevăr pe care, repet, îl puteţi găsi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarăşii cu care domnia sa a mers la şcoală şi la chefuri de nomenclaturişti!“.

Evenimentul zilei anunţă că „Ponta acoperă găurile de la TVR prin suplimentarea fondurilor direct de la bugetul de stat. Astfel, liniştea la televiziunea publică este asigurată înaintea alegerilor parlamentare. În timp ce la TVR şi Radioul public s-au dat 26 de milioane de euro în plus, la Institutul Cultural Român s-au tăiat 4 milioane de euro“.

Exemple de genul acesta pot curge la infinit, căci cuvîntul a redevenit la modă mai ales după scandalul plagiatului şi suspendarea lui Traian Băsescu. Nu continuăm, pentru că ar fi inutil; oamenii folosesc cuvîntul propagandă fără să-l înţeleagă, doar din raţiuni de rezonanţă negativă. E adevărat, cînd spui propagandă, oamenii înţeleg că este vorba de manipulare sau de minciună. Dar nu este aşa; de fapt, în România propaganda a dispărut odată cu dispariţia oricărui proiect serios de societate sau poate odată cu dispariţia a două modele politice polare de viziune asupra societăţii.

Momentul în care p