Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porţi deschise la Filarmonică

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 octombrie 2012 ·

Pentru prima oară după foarte mulţi ani, publicul craiovean va avea ocazia să asiste la repetiţiile orchestrei Filarmonicii „Oltenia“. Proiectul, alături de celelalte pregătite de instituţia de cultură, vrea să promoveze transparenţa şi deschiderea Filarmonicii faţă de toţi cei ce doresc să-i calce pragul.

După modelul celor mai emancipate orchestre, noua conducere a Filarmonicii „Oltenia“ aduce la viaţă repetiţiile cu publicul. Ele vor avea loc săptămâna viitoare, pe 23, 24 şi 25 octombrie, între orele 13.00 şi 14.00, sub genericul „Porţi deschise la Filarmonică“. „Nimeni nu-şi aduce aminte de când nu s-au mai făcut. E o premieră“, a spus Vlad Drăgulescu, managerul interimar intrat în funcţie la începutul lunii septembrie. Ideea i-a venit de mai multă vreme, iar repetiţiile cu public nu vor avea loc doar în cadrul zilelor oraşului, ci şi în cadrul excursiilor la Filarmonică, adresate grădiniţelor şi şcolilor. Pentru început, organizatorii aşteaptă să vadă reacţiile celor ce vor veni, ca să decidă dacă vor merge mai departe cu aceste repetiţii cu public. Cei ce doresc să trăiască alături de instrumentişti şi dirijor emoţia acestor întâlniri trebuie să ştie că limita de locuri este de 100, nefiind pusă la dispoziţie întreaga sală. „În faţă vor fi cutiile de instrumente, partea din faţă va fi ocupată, iar publicul va sta undeva, în spate“, a afirmat Drăgulescu.

„Vrem să facem un organism foarte transparent“, spune managerul, proiectele acestea fiind unele de dezvoltare şi apropiere a publicului. Excursiile la Filarmonică nu se vor rezuma doar la cei mici, asistând la repetiţii. Copiii, maximum 25 la număr, vor vizita sediul Filarmonicii, inclusiv partea cu birourile. „E vorba de deschidere. Îi va ajuta şi pe copii, şi pe angajaţi“, iar cei mici vor putea sta de vorbă cu cine vor dori. Pe scurt, vor cunoaşte Filarmonica dincolo de sală, instrumente şi muz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 17 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 49 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 53 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°