Cele mai importante spaţii comerciale ale Primăriei Suceava – Bazarul şi pieţele agroalimentare, vor fi supravegheate non-stop cu camere video, conectate la un dispecerat unde imaginile transmise vor fi monitorizate zi şi noapte.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că această măsură este necesară pentru a spori măsurile de siguranţă din aceste spaţii comerciale, fără a fi nevoie de mult personal de pază.
Ideea vine şi ca urmare a deciziei de a nu mai asigura paza Bazarului şi a pieţelor cu poliţiştii locali, pentru ca aceştia să poată fi organizaţi în patrule stradale.
Măsura a început să fie deja pusă în aplicare în Bazar, unde se lucrează la instalarea unui număr de 36 de camere video, atât în interiorul platformelor acoperite, cât şi la toate cele patru intrări.
Contractul de supraveghere video a Bazarului a fost încheiat pentru o sumă de 8.216 euro fără TVA.
“Acelaşi lucru intenţionăm să îl facem şi în pieţe, în primul rând în Piaţa Centrală, să avem o siguranţă mai mare a bunurilor, să prevenim eventuale incidente şi să putem interveni cât mai rapid, în cazul în care mai apar incidente neplăcute, precum incendiul din Bazar, de acum câţiva ani”, a declarat Ion Lungu.
Pe lângă supraveghere video, spaţiile comerciale ale municipalităţii vor fi securizate şi prin încheierea unor contracte cu firme de paza specializate.
Cele mai importante spaţii comerciale ale Primăriei Suceava – Bazarul şi pieţele agroalimentare, vor fi supravegheate non-stop cu camere video, conectate la un dispecerat unde imaginile transmise vor fi monitorizate zi şi noapte.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că această măsură este necesară pentru a spori măsurile de siguranţă din aceste spaţii comerciale, fără a fi nevoie de mult personal de pază.
Ideea vine şi ca urmare a deciziei de a nu mai asigura paza Bazarului şi a pieţelor cu poli