De vreo săptămînă, analiştii politici şi nu numai, îşi bat capul să pipăie rosturile spectacolului megaloman de pe Arena Naţională, consacrat lansării candidaţilor USL la scrutinul din 2012. Sursa: EVZ

Unii cred că le-au găsit între mijloacele de bătălie electorală. Convocînd o asemenea monstruozitate de sunet şi lumini, liderii USL s-au gîndit că nehotărîţii, după ce-au văzut transmisia pe cele două televiziuni care candidează la parlamentare – Antena 3 şi România TV –, vor goni spre urne pentru a pune ştampila pe candidul Puterii.

Alţi comentatori au dibuit în Marea Aglomeraţie de Aplaudaci un fel de deget gros vîrît printre alte două înspre liderii europeni prezenţi la Bucureşti, cu prilejul Congresului PPE.

Încercările de a găsi rosturi în politic sînt inutile.

În realitate, explicaţiile trebuie căutate în psihologia ghiorţanului îmbogăţit după decembrie 1989.

El, ghiorţanul, îşi cumpără a mai mare şi mai luxoasă maşină din lume şi-şi trînteşte ăl mai dihai palat din ţinut, o hardughie din marmură cu ferestre de închisoare şi gard de unitate militară.

De ce?

Pentru ca toţi cei din jur să ştie că el s-a ajuns.

În chip asemănător, manifestarea de pe Arena Naţională dă seamă de grandomania unui ghiorţan pe scena noastră politică.

În călătoria din Turmkmenistan mi s-a arătat, pe esplanada Muzeului Naţional de Istorie, închinat, fireşte, preşedintelui în exerciţiu, pe motiv că el face deja Istorie, un catarg de proporţiile unei turle de sondă. Venea dinspre el un fîşîit asemănător celui care-l face o aripă de ploaie într-un parc bucureştean, înainte ca trecătorul neprevenit să fie stropit din cap pînă în picioare. Fîşîitul era dat de maşinăria care asigura fluturarea continuă şi mîndră a drapelului naţional într-o zonă văduvită de vînt. Catargul - mi s-a spus – a fost pînă anul trecut în Cartea Recordurilor, drept cel mai î