● Contra democraţiei, de Esteve Soler; regia: Alexandru Dabija; cu: Daniel Plier, Iulia – Maria Popa, Ali Deac, Emöke Boldizsár, Daniel Bucher, Wolfgang Kandler; Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu, secţia Germană.
Primul lucru la care m-am gîndit cînd am văzut Contra democraţiei au fost fotografiile lui Jan Saudek. Nici vorbă de pornografie în textul lui Esteve Soler sau în spectacolul lui Alexandru Dabija, dar viziunea deformat-grotescă a fotografului ceh asupra relaţiilor interumane deviate (în special familiale) se aplică aici societăţii umane în întregul ei. Piesa dramaturgului catalan, care face parte dintr-o trilogie alături de Contra progresului şi Contra iubirii, tratează bolile purulente ale democraţiei contemporane, cu tot cu puseele febrile care au dus la dezastre economico-sociale (actuala criză financiară precedată/urmată de revolte antisistem). Subiectul este cît se poate de actual în România, unde democraţia se luptă cu acneea juvenilă şi derapajele aferente (haosul politic din ultimii doi ani şi implicaţiile sale social-economice). Legătura cu Saudek este de natură estetică. Esteve Soler precizează că textul său cuprinde şapte piese de „Grand Guignol“ şi oferă definiţia: „Gen teatral de origine franceză, creat la sfîrşitul secolului al XIX-lea, care prin piese de scurtă durată, reflectă monstruozitatea epocii prin oroare şi farsă suprarealistă“. Prin urmare, scriitura mizează pe un horror absurd care explorează demenţa unei societăţi bolnave, viciate în structura sa fundamentală. Ce se observă în textul lui Soler (traducerea în limba germană: Charlotte Frei şi în română: Luminiţa Voina-Răuţ) este că maladia sistemului politic viciază viaţa personală. Boala este contaminantă, iar simptomele se remarcă, de fapt, în plan individual.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leoni
