Pesedistul Ion Călinoiu propune lansarea candidaţilor gorjeni USL pentru alegerile parlamentare pe stadionul Pandurilor, după modelul de miercuri de pe Naţional Arena.
Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, le va propune colegilor din USL ca lansarea celor opt candidaţi la alegerile parlamentare să fie organizată pe stadionul Muncipal din Târgu-Jiu. Ion Călinoiu a fost impresionat de atmosfera şi modul în care s-a desfăşurat, miercuri, marea lansare a candidaţilor USL pe Naţional Arena din Bucureşti. Acesta crede că evenimentul ar putea fi repetat şi la Târgu-Jiu, la începutul lunii noiembrie, dar la o scală mai mică. Ion Călinoiu va face această propunere celor trei co-preşedinţi USL Florin Cârciumaru, Dian Popescu şi Marius Borcan, bineînţeles, dacă suprafaţa de joc de pe arena târgujiană permite acest lucru. Lansarea la Târgu-Jiu a candidaţilor USL depinde foarte mult şi de programul pe care premierul Victor Ponta, candidat pe Colegiu 6 de Deputaţi, îl va avea în următoarea perioadă. „Ne vom face un program în perioada imediat următoare vom lansa şi candidaţii la Gorj, în baza unei decizii, în urma unei analize serioase la nivelul structurilor USL”, a spus Călinoiu. Mitingul de amploare al USL organizat miercuri, pe Arena Naţională „ne dă încrederea că uniunea va câştiga alegerile parlamentare din 9 decembrie”, susţine Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj. „Un eveniment deosebit din activitatea Uniunii Social-Liberale, un eveniment politic reuşit care stă la baza organizării campaniei electorale, cu efect pozitiv în mobilizarea forţei politice, şi bineînţeles această forţă trebuie să demonstreze că asigură ce îşi doresc toţi românii, o încredere în primul rând în clasa politică, în acest proiect al USL, care să schimbe în bine soarta fiecărui român”, a adăugat Călinoiu.
Pesedistul Ion Călinoiu propune lansarea candidaţilor gorje