Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansarea candidaţilor USL, proba capacităţii de mobilizare şi organizare a Uniunii

Publicat in Romania Libera, joi 18 octombrie 2012 ·

Lansarea candidaţilor USL a fost, miercuri seară, pe Arena Naţională, o probă a capacităţii Uniunii de a-şi mobiliza forţele. Organizatorii au adus la stadion peste 60.000 de persoane, dovedind forţă şi masivitate. Susţinătorii nu au părut însă cuceriţi total de ceea ce li s-a oferit la miting, potrivit Mediafax.

Autocarele cu participanţi au sosit încă de dimineaţă în Bucureşti din toate colţurile ţării, anticipându-se o prezenţă masivă la miting. În cursul după-amiezii, simpatizanţii au început să vină la stadion, în mod organizat, în linişte, unii dintre ei agitând steaguri sau însemne electorale ale USL.

Traficul rutier a fost oprit pe unele străzi din Bucureşti, dar nu au existat incidente. Evenimentul se anunţa ca fiind un succes organizatoric şi de imagine al USL, mai ales în condiţiile în care concurenţa, Congresul PPE, îşi începuse lucrările la Palatul Parlamentului.

Organizatorii de la USL s-au mobilizat pentru a amenaja pe gazonul Arenei Naţionale o scenă mare, albă, şi au reuşit să termine toate pregătirile la vreme. În cursul zilei, în timpul pregătirilor, drumul către scena de 400 de metri pătraţi aşezată în mijlocul Arenei a fost acoperit de un covor roşu.

Accesul participanţilor în incinta stadionului a fost permis începând cu ora 15.00.

Liderii USL au sosit la stadion încă din timpul după-amiezii, dând declaraţii presei sau discutând cu colegii de partide. Până la începerea evenimentului, Arena Naţională s-a umplut de simpatizanţi ai USL, ceea ce a arătat capacitatea Uniunii de a organiza astfel de evenimente şi de a transmite, aşa cum remarca şi Crin Antonescu, o imagine de forţă.

Începutul evenimentului a părut că înflăcărează inimile tuturor celor prezenţi: Andra a cântat, live, Imnul Naţional, vocea ei auzindu-se de la difuzoarele stadionului.

Mulţi dintre participanţi au cântat Imnul, împreună cu Andra,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°