Băncile centrale de pe ambele maluri ale Atlanticului au adoptat politici monetare extraordinare în septembrie: mult aşteptata QE3 (a treia tranşă eliberată de Sistemul federal de rezervă monetară a Statelor Unite - Federal Reserve) şi anunţul Băncii Centrale Europene despre achiziţia de euroobligaţiuni ale statelor membre cu probleme. Pieţele au răspuns euforic, iar în SUA, de exemplu, preţul acţiunilor a atins valori demne de postrecesiune.
Alţii, mai ales din rândul celor care aparţin dreptei politice, sunt îngrijoraţi că cele mai recente măsuri monetare vor duce la apariţia unui viitor val de inflaţie şi vor încuraja cheltuieli fără măsură din partea guvernelor.
De fapt, atât temerile criticilor, cât şi euforia optimiştilor sunt nefondate. Cu atâta capacitate de producţie neutilizată astăzi şi cu perspectivele economice atât de jalnice, riscul apariţiei unei inflaţii serioase este minim.
Nu în cele din urmă, prin acţiunile lor, Banca centrală a SUA şi BCE au transmis trei mesaje care ar fi trebuit să le ofere un răgaz pieţelor. Mai întâi, cele două organisme spun că acţiunile anterioare nu ar fi putut funcţiona; într-adevăr, băncile centrale merită să fie blamate mai mult pentru apariţia crizei. Dar abilitatea lor de a-şi remedia greşelile este limitată.
În al doilea rând, anunţul Federal Reserve potrivit căruia va menţine rata dobânzilor la cote extrem de mici până la jumătatea anului 2015 înseamnă şi că nu aşteaptă o redresare prea curând. Acest anunţ ar trebui să fie un avertisment pentru Europa, a cărei economie este considerabil mai slabă decât a Americii.
În cele din urmă, Banca centrală şi BCE transmit că pieţele nu-şi vor reveni fără ajutor. Au nevoie de un stimul. Asta ar trebui să le servească drept răspuns celor din America şi Europa, care cer întocmai opusul: continuarea austerităţii.
Dar stimularea de care au nev
