Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Foşti deţinuţi cărora li s-a acordat a doua şansă, oameni de afaceri în străinătate

Publicat in Adevarul, joi 18 octombrie 2012 ·

Mai mulţi foşti deţinuţi care nu aveau unde merge când au ieşit din închisoare şi care au locuit, o perioadă, într-un centru din Bistriţa, au reuşit să treacă peste discriminări şi să se reintegreze în societate. Unul dintre ei are acum o firmă în Irlanda, iar altul manageriază o afacere în SUA.

Mai mulţi foşti deţinuţi care nu au avut unde merge când au ieşit din închisoare au reuşit să îşi croiască un drum în viaţă după ce au locuit, o perioadă, în Centrul Onisim de Reintegrare Socială din Bistriţa, unde au fost ajutaţi să depăşească barierele discriminării, transmite corespondentul MEDIAFAX. Unul dintre ei a ajuns în Irlanda şi a înfiinţat o firmă de transport, iar altul s-a stabilit în Statele Unite ale Americii şi manageriază, la rândul său, o afacere, ambii ajutând, în prezent, alţi deţinuţi. Iosif Pintican, voluntar al Centrului Onisim Bistriţa, unde se află în prezent 12 foşti deţinuţi, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că un caz de succes este al unui fost deţinut care acum se află în Irlanda.

Succes în Irlanda

"Avem un caz de succes în Irlanda. Dintr-un om care a fost închis pentru că a comis multe furturi, a ajuns să aibă o firmă de transport în Irlanda şi acum, dintr-un om care a furat, a ajuns unul care dăruieşte. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de Paşti, face diverse pachete pe care le oferă persoanelor private de libertate", a declarat Iosif Pintican. Potrivit sursei citate, bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, are acum 32 de ani şi este din Cluj-Napoca. A fost abandonat de familie la casa de copii din Gherla. O perioadă a urmat şcoala la Câmpia Turzii, iar apoi la Gilău, judeţul Cluj, şi la Zalău, unde a făcut şcoala profesională de zugravi. În 1998, când a părăsit casa de copii, a fost condamnat pentru furt şi închis. În închisoare a avut două tentative de sinucidere din cauză că nu a fost căutat de ni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°