Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pelerinaj în zeghe. Puşcăriaşii ieşeni meditează în faţa icoanelor la fărădelegile comise

Publicat in Jurnalul, joi 18 octombrie 2012 ·

Pelerinajul la cele sfinte nu s-a încheiat la Iaşi! La această oră se află în plină desfăşurare un eveniment inedit. Deţinuţii închişi la regim deschis, aflaţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, iau parte la programul moral-religios intitulat "Pelerinaj la locurile sfinte”. Pentru a nu fi cuprinşi de invidie faţă de credincioşii care s-au rugat şi s-au distrat la Iaşi pe întreaga durată a desfăşurării sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, li s-a creat şi deţinuţilor o astfel de oportunitate. Astfel, un grup de 15 persoane private de libertate - bărbaţi, aflaţi în custodia unităţii ieşene de detenţie, sub coordonarea preotului Antoce Pavel, se află în vizită la Biserica Spitalului Socola - Iaşi. "Scopul desfăşurării acestei activităţi este de formare a unor deprinderi morale, a unor atitudini conştiente faţă de cerinţele societăţii şi cultivarea sentimentelor moral – creştine. De asemenea, de exersare de către persoanele private de libertate, în cadrul bisericii şi a comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială”, se arată în motivarea personalului de la Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul unităţii, departamentul care s-a ocupat de organizarea acţiunii. 

În urma acestui eveniment pios, gardienii sunt încredinţaţi că va scădea simţitor numărul incidentele petrecute în celule iar deţinuţii vor avea de acum încolo un comportament exemplar. Asta până la căderea într-o nouă ispită. "Exersarea unor astfel de acţiuni facilitează recuperarea psihosocială şi morală a persoanelor private de libertate, sporind şansele de reintegrare socială şi diminuează riscul recidivei”, sunt de părere angajaţii de la penitenciarul ieşean.  

Pelerinajul la cele sfinte nu s-a încheiat la Iaşi! La această oră se află în plină desfăşurare un eveniment inedit. Deţinuţii închişi la regim deschis, a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 43 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 53 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum 2 ore
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 23 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°