Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea Teatrului Carei, în grafic

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 19 octombrie 2012 ·

Valoarea investiţiei este de circa zece milioane de lei

După mai bine de un secol de la construcţia clădirii Teatrului Carei, reabilitarea monumentului istoric se află în grafic, a declarat directorul Direcţiei de cultură din cadrul Primăriei Carei, Bogdan Georgescu.

“Lucrările au început în luna mai şi pot să spun că suntem în grafic, poate chiar înainte de termen. Acoperişul şi pereţii au fost fixaţi pe o structură metalică, astfel încât clădirea va rezista şi la un cutremur de şapte grade pe scara Richter. Pereţii au fost ranforsaţi cu centuri de beton, în timp ce acoperişul este realizat din lemn, pentru a avea o structură mai uşoară. Până la iarnă, executantul lucrării vrea să termine acoperişul, pentru a se putea şi pe timp de iarnă în interior. Pot să spun că această clădire îşi va recăpăta strălucirea de odinioară”, a declarat Bogdan Georgescu. Valoarea totală a lucrării este de 9.937.000 de lei, din care 6.507.000 lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 1.428.000 lei au fost alocaţi de către Guvernul României, în timp ce Primăria şi Consiliul Local Carei au alocat suma de 2.000.000 lei. Lucrările de reabilitarea a Teatrului şi a Centrului cultural Carei se vor termina în decembrie 2014.

La cei 104 ani la care a ajuns clădirea Teatrului, imobilul s-a prezentat, până la începerea lucrărilor de reabilitare, într-o stare avansată de degradare. Asta şi din cauza numeroaselor intervenţii realizate de diverşi amatori împuterniciţi de-a lungul vremii de factorii de decizie politică ai diferitelor forme de guvernare. Teatrul Municipal din Carei a fost construit în 1907, după proiectul lui Kopeczek Gyorgy, un arhitect celebru al acelor vremuri, de numele căruia se leagă şi construcţia Filarmonicii din Oradea şi a Teatrului din Szeged. Edificiul purta numele scriitorului careian Gall Joszef până în anul 1920, când este numit Teatrul Car

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 38 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 45 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 49 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Video Un ministru cubanez demisionează după ce a negat existența cerșetorilor. Cine caută prin gunoaie „participă ilegal la serviciul de reciclare”

Adevarul acum o ora
Declarațiile făcute de ministrul cubanez al Muncii au fost criticate de cetățeni, activiști și chiar de președinte. Criza economică din Cuba a agravat sărăcia, iar realitatea contrazice afirmațiile oficiale.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°