Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, premierul Ungariei, Viktor Orban, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, sunt doar câţiva dintre liderii europeni care s-au aflat pentru o zi sau două la Bucureşti pentru a participa la Congresul Partidului Popular European. Mesajul de unitate europeană a dominat discursurile celor prezenţi.
Prima zi a congresului a început cu o întârziere de aproape o oră ceea ce a dat peste cap programul întregii zile.
Dimineaţa a fost rezervată discursilor de bun venit adresate de către preşedintele PPE, Wielfried Martens, de către liderul grupului PPE din Parlamentul European şi de către organizatorii congresului – PDL şi UDMR oaspeţilor europeni. Wielfried Martens a arătat că nu a uitat încă tensiunile din vară din România. „Am transmis un mesaj de solidaritate politică României, am venit aici să susţinem România. Liderii PPE au venit aici pentru a repara răul făcut ţării dumneavoastră în ultimele luni”, a spus Martens. Vasile Blaga, liderul democrat-liberalilor a avut un mesaj de unitate în prima parte a discursului.
„Congresul PPE de la Bucureşti are toate şansele să rămână în istorie sub numele de Congres al celei de-a doua Unificări Europene. Pentru noi, Popularii europeni, unificarea deplină a Europei nu e o ambiţie goală. Unificarea trebuie să ducă la o Europă mai puternică, mai competitivă şi mai bună pentru cetăţenii ei. În Europa pe care o pregăteşte proiectul popular nu vor mai fi posibile şi nu vor mai fi admise derapajele bugetare, aventurile economice şi neglijarea normelor democratice”. Acesta nu a uitat însă să atace voalat USL, spunând că: “Atacul lansat de socialişti împotriva valorilor europene şi a locului României în Uniunea Europeană trebuie să fie o lecţie”.
Kelemen Hunor şi-a susţinut şi în faţa delegaţilor europeni noul proiect privind federal