Mi-am făcut un obicei din a nu interveni în disputele publice culturale, atâta timp cât concep şi răspund de acest ziar în care, de doisprezece ani, oricine, indiferent de opiniile politice, a putut scrie, în limitele decenţei, şi în care sute de oameni de cultură de toate orientările au fost intervievaţi. De foarte multe ori am semnalat, sub o formă sau alta, aberaţiile la care se ajunge uneori în viaţa culturală, din partizanat politic, din motive absolut personale, din orgolii înainte de orice. Acum apare încă una, de-a dreptul revoltătoare.

Îndată după schimbările de la conducerea Institutului Cultural Român au început câteva campanii de denigrare a unor oameni de cultură care au culminat cu cea îndreptată împotriva lui Mircea Cărtărtescu. S-a întâmplat şi cu alţii la fel - Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleşu, Mircea Mihăieş, Andrei Cornea, între cei notorii. Dar ce se petrece cu Mircea Cărtărescu mi se pare că întrece orice limită. E acuzat că şi-a sporit faima doar pentru că "regimul Băsescu" ar fi băgat bani în el, că a fost tradus preferenţial în străinătate, că tirajele acestor traduceri au fost confidenţiale, prin urmare banii publici ar fi fost irosiţi, că ar fi profitat de burse oferite una după alta tot pe bani publici şi multe alte gogomănii, cum este aceea că ar fi (sau ar fi fost) agent al unor servicii secrete. Chiar nu pot înţelege cum oameni de cultură sunt capabili să susţină asemenea stupizenii - pentru că între cei care o fac se găsesc chiar oameni de cultură şi nu numai ziarişti năimiţi, cum sunt din ce în ce mai mulţi în presa de azi, mai ales în audiovizual, spre imensa mea dezamăgire, după o viaţă trăită în acest domeniu (şi într-o altă atmosferă, cu alte principii). Mi-a fost dat să aud nu numai atacuri nepermise, infame, grobiene, ilogice, dar şi de o murdărie fără seamăn. Din fericire, o