Comisia Europeană (CE) a propus, vineri, acordarea unui ajutor de 2,9 milioane de euro României pentru a susţine revenirea pe piaţa muncii a 1.416 angajaţi concediaţi de Nokia şi unul dintre furnizorii companiei ca urmare a închiderii fabricii din judeţul Cluj a grupului finlandez, informează Mediafax.
Propunerea va fi trimisă Parlamentului European şi Consiliului de Miniştri pentru aprobare, se arată într-un comunicat al executivului comunitar. Suma de 2,9 milioane de euro va fi asigurată din Fondul European de Adaptare la Globalizare.
"Tiparele producţiei de telefoane mobile la nivel global se schimbă, odată cu mutarea producţiei de către companiile europene mai aprope de pieţele emergente cu creştere rapidă, aflate acum în Asia. Această propunere pentru circa 3 milioane de euro din Fondul de Globalizare vizează să ajute foştii angajaţi Nokia să-şi adapteze calificările, să găsească noi locuri de muncă şi să-şi construiască un viitor mai bun", a declarat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor.
România a tranmis o cerere pentru susţinerea cu fonduri europene a revenirii pe piaţa muncii a 1.904 persoane concediate de Nokia România SRL şi unul dintre furnizori. Dintre toţi muncitorii concediaţi, CE se aşteaptă ca 1.416 să participe la programele pe care le finanţează.
Costul total estimat este de 4,5 milioane de euro, din care 2,9 milioane de euro reprezintă contribuţia fondului european.
Fondurile vor fi folosite pentru a oferi servicii ale centrului de tranziţie "'From JOB to Smart JOB", precum informaţii, consiliere şi îndrumare vocaţională, pregătire vocaţională şi pentru obţinerea unei certificări, promovarea antreprenoriatului şi asistenţă financiară pentru lansarea de afaceri, suport postangajare, dar şi diverse tipuri de indemnizaţii, precum cele pentru căutarea unui loc de mun