Schimbând ce e de schimbat, Hugo Pratt şi-a construit personajul potrivit unui canon care, la mijlocul veacului trecut, era unanim acceptat. Efectele disoluţiei moderniste şi excesele postmodernităţii nu atinseseră încă apogeul, astfel încât formula, oarecum învechită, dar solidă, propusă de marea literatură moralistrealistă a secolului al XIX-lea, nu stârnea controverse.

Aparţinând unei tipologii bine conturate, Corto Maltese nu putea ieşi din chingile prestabilite. Şi atunci, cum se explică puternica lui individualizare? Raporturile cu femeile constituie un bun punct de plecare pentru a pune în evidenţă încălcările, reinterpretările şi devierile de la formula clasicizată. Una dintre cele mai importante diferenţe faţă de modele o constituie abundenţa personajelor feminine. În literatura-standard, eroul păstra, chiar în mijlocul celor mai înfierbântate aventuri, fie şi sporadic, superficial, legăturile cu femeia identificată drept stăpână a inimii. Niciun semn de continuitate, de stabilitate sau seriozitate la eroul lui Hugo Pratt. Pentru el, importantă nu e femeia, importante sunt femeile.

Ultima informaţie despre Corto Maltese – bătrân, cu minţile rătăcite, petrecându-şi ceasurile în contemplarea mută a oceanului –, devenit un fel de pensionar de lux în familia Pandorei, e o construcţie narativă a posteriori. Ea nu are niciun suport în cronologia aventurilor marinarului, fiind o soluţie de tip deux ex machina, o confirmare tardivă a romantismului, a reîntâlnirii, parcă dincolo de propria lor viaţă, a protagoniştilor unei inefabile, improbabile şi niciodată consumate poveşti de dragoste. Nu cunoaştem nici împrejurările, nici momentul când Corto Maltese ajunge să trăiască, împreună cu Tarao, în casa Pandorei. Dar, indirect, ni se sugerează că Pandora ar putea fi femeia care, încă din prima clipă, îi fusese predestinată, cu toate că ştim că altă fem