Cursanţii din cadrul Cursului Superior Internațional, care se desfășoară la Școala de Aplicație pentru Ofițeri ,,Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române, vor efectua o vizită de studii în municipiul Târgu-Jiu și județul Gorj.
Programul va cuprinde o întâlnire, la Palatul Administrativ, cu prefectul județului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, prezentarea organizării şi misiunilor Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, o întâlnire informală cu personalul unității, precum şi vizitarea Parcului Central și a obiectivelor turistice din municipiul Târgu-Jiu. În cadrul unității, va fi prezentată structura organizatorică a I.J.J. Gorj, activităţile desfăşurate, zona de competență, precum şi modul de organizare şi atribuţiile structurii de ordine publică. „Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, col. dr. Robert Iulian Vîță, a susţinut, în cursul acestei luni, două teme din domeniul operațiunilor de menținere a păcii, cursanților de la Cursul Superior Internațional. Timp de trei luni de zile, un număr de 13 ofiţeri ce fac parte din diferite Arme, similare cu instituţia noastră, sunt găzduiţi la Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul” a Jandarmeriei Române, unde se pregătesc pentru a deveni specialişti în stat major internaţional. Cel de-al X-lea Curs Superior Internaţional are anul acesta ofiţeri veniţi din: România, Franţa, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Ucraina, Albania, Bosnia Herţegovina, Madagascar, Iordania şi, în premieră, din Republica Populară Chineză. Cei doi stagiari din China sunt primii pe care ţara respectivă îi trimite la pregătire în România. Numărul maxim de stagiari admis pentru o serie este de 20 şi fiecare ţară poate trimite dor doi cursanţi“, a spus Alin Ivan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.