Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Ilie critică politica anti-investițională a Guvernului

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 19 octombrie 2012 ·

Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PDL Vasile Ilie acuză Guvernul USL că duce o politică anti-investițională, arătând că direcționarea resurselor bugetare de la investiții publice spre consum va duce la pierderea de locuri de muncă, de investitori și la stagnarea dezvoltării țării.

Democrat-liberalul a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, că actualii guvernanți au tăiat la sânge fondurile pentru investiții, blocând astfel lucrări care în timp riscă să se degradeze iremediabil și îngroșând numărul șomerilor. El a exemplificat la nivel local cu șoseaua de centură a municipiului Suceava, ale cărei lucrări au fost sistate în vara acestui an din cauza lipsei finanțării. ”Zeci de mii de locuri de muncă nu vor mai exista din cauză că Guvernul Ponta face ce știe mai bine în an electoral, aruncă banii în consum. Guvernanții au tăiat banii pentru investiţiile publice, deci au condamnat la dispariţie zeci de mii de locuri de muncă, ce existau ca urmare a investiţiilor publice. Practic, Guvernul duce o politică anti-liberală, de reducere a investițiilor și de direcționare a fondurilor pentru consum, pentru protecție socială. Guvernul Ponta preferă să folosească veniturile bugetului pentru consum, în loc să pregătească prin investiţii creşterea economică pentru 2013 şi 2014. Ponta şi USL nu construiesc viitorul, fiindcă o ţară în care nu se fac investiţii nu are viitor”, a spus vicepreședintele PDL Suceava.

Vasile Ilie vede măsura de reducere a fondurilor pentru investiții publice drept o măsură de sabotare a creșterii economice, care ar fi trebuit să fie prioritatea nr. 1 a oricărui guvern. ”Fără creștere economică nu vor fi bani în plus nici pentru pensii, nici pentru sănătate și nici pentru învățământ”, a subliniat vicepreședintele PDL Suceava.

El a menționat că a avut discuții cu mai mulți oameni de afaceri din

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°